Relaţiile amoroase la locul de muncă. Sunt sau nu imorale?

În ultimul timp, numărul relaţiilor dintre colegi a crescut foarte mult, frecvente fiind şi idilele între şefi şi subalterni. Cu toate acestea, specialiştii avertizează că locul de muncă nu favorizează deloc dezvoltarea unei relaţii de cuplu, acestă afirmaţie fiind dovedită şi de numeroasele studii făcute de cercetătorii britanici din care reiese că mai mult de jumătate dintre relaţiile care încep la serviciu durează în jur de un an, iar 84% se termină după cel mult câţiva ani!

Cu toate acestea, este bine ştiut faptul că, angajaţii care au o viaţă personală împlinită tind să fie mai performanţi în activitatea lor profesională, iar din acest punct de vedere o relaţie între doi colegi poate fi chiar un avanjat, în ideea că le oferă un confort la nivel personal care se va traduce în timp în performanţă crescută.

Dezavantajele apar atunci când alegerea partenerului se dovedeşte a fi una nepotrivită. Tensiunile în cazul unei rupturi de relaţie personală apar inevitabil, ducând în unele cazuri chiar la situaţii în care unul dintre cei doi părăseşte compania. „Am lucrat ca marketing specialist într-un FMCG. După doar două luni m-am îndrăgostit nebuneşte de un coleg, ulterior având o relaţie de opt luni.

Cât timp am fost împreună lucrurile au mers excelent, chiar dacă ne-am ascuns relaţia de colegii şi mai ales de şefii noştri pentru că în acea companie nu erau permise relaţiile între membrii echipei. După un timp, el nu a mai vrut să fim împreună şi ne-am despărţit. Pentru că-l iubeam şi nu suportam să văd cum pe mine mă ignoră şi altor colege le face complimente, mi-am dat demisia”, povesteşte o angajată din Ploieşti, care mai adaugă că acum este total împotriva relaţiilor la locul de muncă şi nu ar mai repeta niciodată această experienţă. „A fost o mare tâmpenie din partea mea. În plus, am renunţat şi la un job foarte bun, dar cu toţii învăţăm din greşeli.

În plus, o cercetare publicată de Society for Human Resource Management and CareerJournal.com a scos la iveală că 80% dintre specialiştii de resurse umane şi 60% dintre angajaţi au declarat că relaţiile amoroase dintre superiori şi subordonaţi nu ar trebui să aibă loc.




Comment Section
You have to log in or register a new account!
Primul concert din România, dirijat de un robot

Teatrul Naţional Cluj-Napoca va găzdui primul concert caritabil din România dirijat de un robot.

Unii cred că berea mexicană provoacă virusul mortal din China

Tot mai mulți oameni consideră că berea mexicană Corona Extra are legătură cu epidemia de coronavirus care a ucis deja 213 oameni în China.

Zece filme şi seriale de văzut în februarie 2020 pe Netflix

Iată mai jos cele zece filme şi seriale aşteptate de noi pe Netflix în februarie.

Primul val de artişti de la Neversea 2020

Organizatorii Neversea 2020 au anunţat primul val de artişti care vor concerta pe malul mării în luna iulie.

Conacul plăcerilor, de vânzare. Cum arată palatul cu 50 de leagăne pentru sex

Un conac care dispune de propria Cameră roșie, inspirată din filmul „50 de umbre ale lui Grey”, a fost scos la vânzare. Palatul plăcerilor vine și cu un preț pe măsură de indecent: 2,23 de milioane de lire sterline.

Eminem a intrat în Cartea Recordurilor

Eminem a intrat în Cartea Recordurilor cu piesa „Godzilla” recitând 229 de cuvinte în 30 secunde.

Azi sărbătorim Ziua prăjiturii cu ciocolată

27 ianuarie este ziua care sărbătorește prăjitura cu ciocolată! Și cum probabil toată lume iubește acest desert, aveți nevoie și de o rețetă perfectă unei astfel de ocazii.

Tinder adaugă butonul de panică

Tinder adaugă un buton de panică și alte măsuri de securitate în formatul aplicației.

Când începe Românii au talent. Regulă nouă în acest sezon

Sezonul cu numărul zece al show-ului de talente va lua startul pe 7 februarie, de la 20.30, anunță Pro TV.