Este posibilă prietenia cu un fost partener?

Nu trebuie să fii un expert în relaţii pentru a-ţi da seama dacă este nociv să păstrezi legătura cu un fost partener.

Fie că vorbim de o despărţire dureroasă sau de una de comun acord, cea mai bună soluţie pentru ca ambii parteneri să poată merge mai departe este renunţarea. Renunţarea la o prietenie ce nu te poate lăsa să te dezvolţi ca persoană şi să mergi mai departe, în căutarea fericirii. Cu toate acestea, psihologii nu scot din ecuaţie nici posibilitatea de a dezvolta o frumoasă relaţie platonică cu cel care ţi-a fost iubit.

Dacă vorbim despre o relaţie abuzivă, toxică, ba chiar violentă, uită de fostul partener! Despre prietenie nici nu poate fi vorba, atunci când în cuplu tu ai îmbrăcat deseori „hainele“ de victimă. O amiciţie cu un partener abuziv continuă să-ţi facă la fel de mult rău, potrivit clickpentrufemei.ro. În general, o prietenie între doi foşti nu este de aceeaşi calitate precum una între două persoane care n-au avut decât relaţii platonice.

Chimia dintre tine şi un fost partener tinde să rămână la fel şi niciunul nu-l mai poate privi pe celălalt neutru, cu ochii unui amic. Aşadar, prezenţa lui continuă în viaţa ta îţi poate sabota o nouă relaţie, deoarece mintea îţi este prinsă încă în această fostă poveste. Mai mult, dacă nu eşti tu cea care a vrut despărţirea, ai tendinţa să te agăţi de această falsă prietenie cu ex-ul şi să nu „vezi“ şi alţi bărbaţi din jurul tău, unii cu potenţial amoros pentru tine.

În cazul cuplurilor care împart custodia unor copii, această prietenie este impusă de situaţie. Este recomandat ca tu şi fostul partener să păstraţi o relaţie civilizată şi nu una ranchiunoasă, dacă mariajul n-a fost unul abuziv, desigur. Alţi buni candidaţi pentru a rămâne amici sunt cei care au fost împreună în prima tinereţe, au fost mai întâi amici sau au format un cuplu pentru o scurtă perioadă de timp.




Comment Section
You have to log in or register a new account!
Primul concert din România, dirijat de un robot

Teatrul Naţional Cluj-Napoca va găzdui primul concert caritabil din România dirijat de un robot.

Unii cred că berea mexicană provoacă virusul mortal din China

Tot mai mulți oameni consideră că berea mexicană Corona Extra are legătură cu epidemia de coronavirus care a ucis deja 213 oameni în China.

Zece filme şi seriale de văzut în februarie 2020 pe Netflix

Iată mai jos cele zece filme şi seriale aşteptate de noi pe Netflix în februarie.

Primul val de artişti de la Neversea 2020

Organizatorii Neversea 2020 au anunţat primul val de artişti care vor concerta pe malul mării în luna iulie.

Conacul plăcerilor, de vânzare. Cum arată palatul cu 50 de leagăne pentru sex

Un conac care dispune de propria Cameră roșie, inspirată din filmul „50 de umbre ale lui Grey”, a fost scos la vânzare. Palatul plăcerilor vine și cu un preț pe măsură de indecent: 2,23 de milioane de lire sterline.

Eminem a intrat în Cartea Recordurilor

Eminem a intrat în Cartea Recordurilor cu piesa „Godzilla” recitând 229 de cuvinte în 30 secunde.

Azi sărbătorim Ziua prăjiturii cu ciocolată

27 ianuarie este ziua care sărbătorește prăjitura cu ciocolată! Și cum probabil toată lume iubește acest desert, aveți nevoie și de o rețetă perfectă unei astfel de ocazii.

Tinder adaugă butonul de panică

Tinder adaugă un buton de panică și alte măsuri de securitate în formatul aplicației.

Când începe Românii au talent. Regulă nouă în acest sezon

Sezonul cu numărul zece al show-ului de talente va lua startul pe 7 februarie, de la 20.30, anunță Pro TV.