”Ceva Mărunt” te invită la spectacol

Grupul Ceva Mărunt, compus din Sergiu Floroaia, Sorin Pârcălab, Toma Alexandru și Cristi Popesco găzduiesc la Sala Palatului cel mai mare show de stand-up comedy al lor de până acum. „Ceva Mărunt la Sala Palatului” are loc pe 8 octombrie începând cu ora 20:00 și va reuni glume consacrate și noi deopotrivă într-o experiență de comedie special-realizată cu ocazia evenimentului.

Cei patru comedianți se numără printre pionierii din lumea comediei în România, cu peste 10 ani experiență de stand-up comedy fiecare. Printre proiectele de comedie realizate de aceștia se numără emisiuni de renume, cu peste 40 de milioane de vizualizări pe Youtube, precum: Una Scurtă, Roast-ul lui Alex Velea, Roast-ul lui Marian Godină, Arde-mă!, Comics Vlog sau Podcast Ceva Mărunt. Totodată, cei patru au participat și în proiecte precum Râzi ca Prostu, Show de Seară sau Popesco Show.

"Am vrut să facem un show care să reunească micile inside jokes cu care ne-am obișnuit și adus mai aproape comunitatea Ceva Mărunt în ultimii ani. Să îi integrăm în universul nostru și să le oferim ceva pe care să îl recunoască ca fiind produsul nostru autentic și original. Pe de altă parte, iubim comedia, nu doar ca activitate de timp liber, ci ca formă de exprimare, așa că, fiind stand-up-eri și în același timp creatori de conținut de comedie, ne dorim să punem în scenă un spectacol cât mai bun, de calitate și cu însemnătate" managerul grupului Cristian Sorea

Fondatori ai clubului de comedie Comics Club, cu peste 7,000 de bilete vândute în mai puțin de un an de la deschidere, Sergiu, Toma, Cristi și Sorin se pregătesc toamna aceasta de un nou proiect de amploare la Sala Palatului. Fanii Ceva Mărunt, iubitorii de comedie și pasionații de entertainment sunt așteptați pe 8 octombrie la eveniment. În deschidere: Bogdan Drăcea – unul dintre cei mai buni comedianți din noul val. Show-ul nu este recomandat copiilor sub 16 ani. Evenimentul este susținut de PRO FM România, în parteneriat cu Punchline Events și Comics Club. Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.





Comment Section
You have to log in or register a new account!
Primul concert din România, dirijat de un robot

Teatrul Naţional Cluj-Napoca va găzdui primul concert caritabil din România dirijat de un robot.

Unii cred că berea mexicană provoacă virusul mortal din China

Tot mai mulți oameni consideră că berea mexicană Corona Extra are legătură cu epidemia de coronavirus care a ucis deja 213 oameni în China.

Zece filme şi seriale de văzut în februarie 2020 pe Netflix

Iată mai jos cele zece filme şi seriale aşteptate de noi pe Netflix în februarie.

Primul val de artişti de la Neversea 2020

Organizatorii Neversea 2020 au anunţat primul val de artişti care vor concerta pe malul mării în luna iulie.

Conacul plăcerilor, de vânzare. Cum arată palatul cu 50 de leagăne pentru sex

Un conac care dispune de propria Cameră roșie, inspirată din filmul „50 de umbre ale lui Grey”, a fost scos la vânzare. Palatul plăcerilor vine și cu un preț pe măsură de indecent: 2,23 de milioane de lire sterline.

Eminem a intrat în Cartea Recordurilor

Eminem a intrat în Cartea Recordurilor cu piesa „Godzilla” recitând 229 de cuvinte în 30 secunde.

Azi sărbătorim Ziua prăjiturii cu ciocolată

27 ianuarie este ziua care sărbătorește prăjitura cu ciocolată! Și cum probabil toată lume iubește acest desert, aveți nevoie și de o rețetă perfectă unei astfel de ocazii.

Tinder adaugă butonul de panică

Tinder adaugă un buton de panică și alte măsuri de securitate în formatul aplicației.

Când începe Românii au talent. Regulă nouă în acest sezon

Sezonul cu numărul zece al show-ului de talente va lua startul pe 7 februarie, de la 20.30, anunță Pro TV.