Celine Dion concert la Bucuresti

E oficial! Celine Dion, regina muzicii pop și una dintre cele mai bune voci din lume, vine pentru prima dată în România, pe 29 iulie 2020!

Celine Dion, câștigătoarea a două premii Oscar și a cinci premii Grammy, va susține în premieră un concert extraordinar, în cadrul turneului „Courage World Tour” în București, miercuri, 29 iulie 2020. Anunțul a fost făcut pe conturile artistei de pe rețelele de socializare.

Detaliile cu privire la locația concertului și bilete vor fi anunțate curând de către organizatori din România. „Suntem în discuții cu Primăria Capitalei pentru determinarea locației potrivite pentru acest eveniment de interes național, concertul unei artiste legendare care se află de câteva decenii în topul preferințelor muzicale ale românilor, dar care până acum ne-a ocolit țara. Celine Dion cântă în acest turneu într-unele dintre cele mai frumoase săli și stadioane din lume, întrucât conceptul spectacolului este unul «all-seated» și doar pe un stadion poți atinge o capacitate de 40.000 locuri pe scaune, atât în tribune cât și pe gazon”, a declarat Laura Coroianu, director general Emagic. În acest moment, Arena Națională este considerată a fi cea mai probabil locație, așa cum s-a vehiculat din luna august. Courage World Tour marchează de altfel și primul ei turneu în Statele Unite din ultimii 10 ani și promovează primul album lansat în limba engleză al artistei din ultimii 6 ani.

Celine Dion a lansat de curând, trei noi piese de pe următorul album, „Courage”. “Imperfections”, “Lying Down” și “Courage” sunt melodii cu o nouă direcție creativă pentru artistă și vor putea fi ascultate live în timpul concertului de la București.

„Fanii artistei o vor putea acompania și la hiturile care au făcut-o atât de cunoscută, «My heart will go on», «A new day has come», «Because you loved me», «Its all coming back to me» și multe altele. Premiera clipului «Imperfections» va avea loc chiar astăzi, 26 septembrie. Albumul Courage, un mix eclectic de balade melodice și piese ritmate, va fi disponibil de pe 15 noiembrie, însă poate fi pre comandat de acum”, este anunțul organizatorilor.

Detaliile legate de prețurile biletelor vor fi anunțate curând de către organizatori.







Comment Section
You have to log in or register a new account!
Primul concert din România, dirijat de un robot

Teatrul Naţional Cluj-Napoca va găzdui primul concert caritabil din România dirijat de un robot.

Unii cred că berea mexicană provoacă virusul mortal din China

Tot mai mulți oameni consideră că berea mexicană Corona Extra are legătură cu epidemia de coronavirus care a ucis deja 213 oameni în China.

Zece filme şi seriale de văzut în februarie 2020 pe Netflix

Iată mai jos cele zece filme şi seriale aşteptate de noi pe Netflix în februarie.

Primul val de artişti de la Neversea 2020

Organizatorii Neversea 2020 au anunţat primul val de artişti care vor concerta pe malul mării în luna iulie.

Conacul plăcerilor, de vânzare. Cum arată palatul cu 50 de leagăne pentru sex

Un conac care dispune de propria Cameră roșie, inspirată din filmul „50 de umbre ale lui Grey”, a fost scos la vânzare. Palatul plăcerilor vine și cu un preț pe măsură de indecent: 2,23 de milioane de lire sterline.

Eminem a intrat în Cartea Recordurilor

Eminem a intrat în Cartea Recordurilor cu piesa „Godzilla” recitând 229 de cuvinte în 30 secunde.

Azi sărbătorim Ziua prăjiturii cu ciocolată

27 ianuarie este ziua care sărbătorește prăjitura cu ciocolată! Și cum probabil toată lume iubește acest desert, aveți nevoie și de o rețetă perfectă unei astfel de ocazii.

Tinder adaugă butonul de panică

Tinder adaugă un buton de panică și alte măsuri de securitate în formatul aplicației.

Când începe Românii au talent. Regulă nouă în acest sezon

Sezonul cu numărul zece al show-ului de talente va lua startul pe 7 februarie, de la 20.30, anunță Pro TV.