Studiul a fost publicat în "Journal of Sex & Marital Therapy", iar în cadrul acestuia au fost chestionate 2,371 persoane recent divorţate. Aceştia au avut de selectat unul sau mai multe motive pentru care au divorţat.
Pe primul loc, cu un procent de 47%, se clasează lipsa dragostei şi a intimităţii, pentru că unul sau ambii parteneri nu au mai avut sentimente. Pe locul doi în top-ul celor mai comune răspunsuri de află problemele de comunicare, unde 44% dintre participanţi au selectat acest răspuns. Cercetătorii au explicat că partenerii poate că au avut un mod diferit de a comunica sau poate că unul dintre ei prefera să comunice mai puţin decât celălalt. Pe locul trei se clasează lipsa de simpatie, respect sau încredere, cu un procent de 34%, în timp ce pe locul patru, cu un procent de 32%, se află distanţarea partenerilor.
Cercetătorii menţionează că fiecare partener dezvoltă valori diferite sau pur şi simplu îşi doreau să facă altceva cu vieţile lor şi nu anticipau acest lucru în momentul în care au ajuns în faţa altarului. De asemenea, cercetătorii menţionează că răspunsurile oferite de participanţii la studiu tind să fie personale şi emoţionale, în timp ce motivele persoanelor divorţate în ultimii ani au la bază comportamentului partenerului. Practic, trăim în era în care satisfacţia personală este mult mai importantă, iar dacă mariajul este nesatisfăcător pentru că nu ne place, nu ne simţim pe aceeaşi lungime de undă cu partenerul sau pur şi simplu dragostea dintre cei doi a dispărut, divorţul este cea mai la îndemână opţiune.
Daniela Crudu a fost batuta de iubitul ei.
Teatrul Naţional Cluj-Napoca va găzdui primul concert caritabil din România dirijat de un robot.
Tot mai mulți oameni consideră că berea mexicană Corona Extra are legătură cu epidemia de coronavirus care a ucis deja 213 oameni în China.
Iată mai jos cele zece filme şi seriale aşteptate de noi pe Netflix în februarie.
Organizatorii Neversea 2020 au anunţat primul val de artişti care vor concerta pe malul mării în luna iulie.
Un conac care dispune de propria Cameră roșie, inspirată din filmul „50 de umbre ale lui Grey”, a fost scos la vânzare. Palatul plăcerilor vine și cu un preț pe măsură de indecent: 2,23 de milioane de lire sterline.
Eminem a intrat în Cartea Recordurilor cu piesa „Godzilla” recitând 229 de cuvinte în 30 secunde.
27 ianuarie este ziua care sărbătorește prăjitura cu ciocolată! Și cum probabil toată lume iubește acest desert, aveți nevoie și de o rețetă perfectă unei astfel de ocazii.
Tinder adaugă un buton de panică și alte măsuri de securitate în formatul aplicației.
Sezonul cu numărul zece al show-ului de talente va lua startul pe 7 februarie, de la 20.30, anunță Pro TV.