Cel mai bun sărut din lume

Cel mai bun sărut din lume, potrivit specialiştilor, este sărutul lent, franţuzesc, în care ambii parteneri sunt activi.

Sărutul franțuzesc este tipul de sărut preferat de toți îndrăgostiţii. Acesta implică atât folosirea limbii, cât şi a buzelor şi este practicat de către cei care nutresc sentimente puternice unul faţă de celalalt. Genul acesta de sărut necesită un grad înalt de intimitate şi, în funcţie de tehnică şi de mişcările folosite, te poţi da de gol în ceea ce priveşte latura ta pasională.

Cea mai important regulă pentru un sărut franţuzesc reuşit este să fii relaxată. Dacă ţii buzele sau limba prea încordate, este posibil să ai parte de câteva momente stânjenitoare în timpul sărutului, care vor strica momentul. Acestea trebuie să fie flexibile, pentru a se dărui în totalitate şi pentru a-ţi putea explora în voie partenerul.

Nu te retrage prea repede din uniunea cu partenerul tău, degustă sărutul până la final, apoi priveşte-l profund în ochi şi spune-i că îl iubeşti, dacă asta simţi.




Comment Section
You have to log in or register a new account!
Primul concert din România, dirijat de un robot

Teatrul Naţional Cluj-Napoca va găzdui primul concert caritabil din România dirijat de un robot.

Unii cred că berea mexicană provoacă virusul mortal din China

Tot mai mulți oameni consideră că berea mexicană Corona Extra are legătură cu epidemia de coronavirus care a ucis deja 213 oameni în China.

Zece filme şi seriale de văzut în februarie 2020 pe Netflix

Iată mai jos cele zece filme şi seriale aşteptate de noi pe Netflix în februarie.

Primul val de artişti de la Neversea 2020

Organizatorii Neversea 2020 au anunţat primul val de artişti care vor concerta pe malul mării în luna iulie.

Conacul plăcerilor, de vânzare. Cum arată palatul cu 50 de leagăne pentru sex

Un conac care dispune de propria Cameră roșie, inspirată din filmul „50 de umbre ale lui Grey”, a fost scos la vânzare. Palatul plăcerilor vine și cu un preț pe măsură de indecent: 2,23 de milioane de lire sterline.

Eminem a intrat în Cartea Recordurilor

Eminem a intrat în Cartea Recordurilor cu piesa „Godzilla” recitând 229 de cuvinte în 30 secunde.

Azi sărbătorim Ziua prăjiturii cu ciocolată

27 ianuarie este ziua care sărbătorește prăjitura cu ciocolată! Și cum probabil toată lume iubește acest desert, aveți nevoie și de o rețetă perfectă unei astfel de ocazii.

Tinder adaugă butonul de panică

Tinder adaugă un buton de panică și alte măsuri de securitate în formatul aplicației.

Când începe Românii au talent. Regulă nouă în acest sezon

Sezonul cu numărul zece al show-ului de talente va lua startul pe 7 februarie, de la 20.30, anunță Pro TV.