Ediția cu numărul 13 a celui mai așteptat eveniment de iarnă din Sibiu, Târgul de Crăciun, se desfășoară în perioada 15 noiembrie 2019 – 3 ianuarie 2020, fiind inaugurată printr-un concert susținut de Radu Nechifor și Monica Anghel, în 15 noiembrie, ora 19:00.
Muncitorii montează deja cele 140 de căsuțe, pentru ca turiștii să poată găsi acolo mâncare, vin fiert, articole specifice Crăciunului, cadouri și multe altele.
Totodată, baza bradului a ajuns în Piața Mare. Acesta va fi tot artificial, dar va avea o înalțime de 24 de metri și un diametru de 10 metri, ceva mai mare decât cel de anul trecut. În plus, va fi, de data asta, verde, pentru a respecta coloristica unui brad natural, potrivit oradesibiu.ro.
Steaua din vârf o să fie tridimensională, iar bradul va fi decorat cu 5.000 de globuri. Potrivit muncitorilor care se ocupă de asamblarea bradului, acesta va avea o greutate de 11 tone. Bradul de anul trecut, de culoare albă, va fi amplasat în Piața Mica unde vor fi amplasate, de asemenea, căsuțe.
Mai sunt 8 zile până la deschiderea Târgului de Crăciun din Piața Mare. Sibienii și turiștii vor avea parte de surprize, iar Atelierul lui Moș Crăciun vine cu activități noi pentru cei mici. Și de la căsuțe vor putea fi cumpărate cadouri inedite, aduse la Sibiu de artiști handmade.
Pe lângă posibilitatea de a participa la cele 5 ateliere, cea de-a 13-a ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu le pune la dispoziție celor mici Parcul lui Moș Crăciun, un parc de distracții în centrul căruia se află un carusel tradițional, o zona de mini-karting și un trenuleț care le va oferi o plimbare printr-un decor de poveste.
Printre atracțiile principale se află patinoarul în aer liber, dar și Parcul lui Moș Crăciun.
Daniela Crudu a fost batuta de iubitul ei.
Teatrul Naţional Cluj-Napoca va găzdui primul concert caritabil din România dirijat de un robot.
Tot mai mulți oameni consideră că berea mexicană Corona Extra are legătură cu epidemia de coronavirus care a ucis deja 213 oameni în China.
Iată mai jos cele zece filme şi seriale aşteptate de noi pe Netflix în februarie.
Organizatorii Neversea 2020 au anunţat primul val de artişti care vor concerta pe malul mării în luna iulie.
Un conac care dispune de propria Cameră roșie, inspirată din filmul „50 de umbre ale lui Grey”, a fost scos la vânzare. Palatul plăcerilor vine și cu un preț pe măsură de indecent: 2,23 de milioane de lire sterline.
Eminem a intrat în Cartea Recordurilor cu piesa „Godzilla” recitând 229 de cuvinte în 30 secunde.
27 ianuarie este ziua care sărbătorește prăjitura cu ciocolată! Și cum probabil toată lume iubește acest desert, aveți nevoie și de o rețetă perfectă unei astfel de ocazii.
Tinder adaugă un buton de panică și alte măsuri de securitate în formatul aplicației.
Sezonul cu numărul zece al show-ului de talente va lua startul pe 7 februarie, de la 20.30, anunță Pro TV.