Descopera ce NU trebuie sa consumi inainte de o noapte fierbinte!
Cele mai comune anafrodiasiace sunt alcoolul şi ţigările. Deşi alcoolul reduce iniţial inhibiţiile şi te predispune să cedezi instinctelor sexuale, în timp reduce excitaţia şi îngreunează atingerea orgasmului.
Tutunul ţigărilor se prepară şi cu lemn-dulce, un alt anafrodisiac, care dă o aromă deosebită ţigărilor. Tot el mai este folosit şi la îndulcirea bomboanelor şi băuturilor.
Nici apa tonică nu ajută libidoul, căci ingredientul ei principal, quinina, are rol anafrodisiac. Aşadar, ginul tonic este un duşman al libidoului, căci alcoolul în combinaţie cu apa tonică scade drastic nivelul testosteronului. Alte bături cu rol anafrodisiac sunt ceaiurile din diverse plante, printre care: teiul, coriandrul, lavanda şi menta.
Interesant este că mirosul de lavandă este considerat cel mai afrodisiac miros printre bărbaţi, alături de mirosul plăcintei de dovleac. Cât despre dovleac, află că în ciuda mirosului cu rol afrodisiac şi el este un aliment care, odată consumat, scade libidoul. Dovleceii şi salata verde sunt alte alimente populare care au rol anafrodisiac.
Nici condimentarea cu soia nu ajută libidoul. În general, prea multe zaharuri şi grăsimi consumate afectează libidoul, căci blochează arterele şi îngreunează circulaţia sângelui, iar cu cât zona intimă este mai puţin vascularizată, cu atât scade abilitatea de a te excita şi de a atinge orgasmul.
Daniela Crudu a fost batuta de iubitul ei.
Teatrul Naţional Cluj-Napoca va găzdui primul concert caritabil din România dirijat de un robot.
Tot mai mulți oameni consideră că berea mexicană Corona Extra are legătură cu epidemia de coronavirus care a ucis deja 213 oameni în China.
Iată mai jos cele zece filme şi seriale aşteptate de noi pe Netflix în februarie.
Organizatorii Neversea 2020 au anunţat primul val de artişti care vor concerta pe malul mării în luna iulie.
Un conac care dispune de propria Cameră roșie, inspirată din filmul „50 de umbre ale lui Grey”, a fost scos la vânzare. Palatul plăcerilor vine și cu un preț pe măsură de indecent: 2,23 de milioane de lire sterline.
Eminem a intrat în Cartea Recordurilor cu piesa „Godzilla” recitând 229 de cuvinte în 30 secunde.
27 ianuarie este ziua care sărbătorește prăjitura cu ciocolată! Și cum probabil toată lume iubește acest desert, aveți nevoie și de o rețetă perfectă unei astfel de ocazii.
Tinder adaugă un buton de panică și alte măsuri de securitate în formatul aplicației.
Sezonul cu numărul zece al show-ului de talente va lua startul pe 7 februarie, de la 20.30, anunță Pro TV.