Relații· 5 min citire

Obiectivul oricărei relații sentimentale

relatii3

relatii3

Publicat20 sept. 2019, 23:08
Actualizat12 dec. 2019, 21:40

La drept vorbind, relațiile de cuplu, fie ele de lungă durată sau vremelnice, depind de modul in care fiecare dintre parteneri reușește să-l mulțumească pe celălalt. Oamenilor nu le place să facă sacrificii total dezinteresate; ei se așteaptă intotdeauna la anumite recompense. Problema este: "La ce recompensă avem dreptul să ne așteptăm?"

In orice relație neimpusă avem dreptul la o satisfacție rezonabilă. Obținerea acestei satisfacții inseamnă, de fapt, dobandirea unui echilibru sufletesc care să ne permită să afirmăm că ne simțim bine cu partenerul nostru, suntem bucuroși că ne-am căsătorit sau că formăm un cuplu și că, deși ne-ar place incă multe alte lucruri, situația este pentru noi corespunzătoare, chiar dacă rămane neschimbată.

Este starea despre care se poate afirma că reprezintă pragul de satisfacție rezonabilă a individului. Obiectivul unei relații este să ne simțim satisfăcuți cel puțin in limite rezonabile și să existe speranța de a fi și mai mulțumiți. Cand ambii prteneri pot spune că sunt mulțumiți inseamnă, evident, că au puține motive să se plangă și, ca atare, fiecare in parte se bucură de conviețuirea cu celălalt.

Trei consecințe grave pot interveni dacă trăim sub pragul satisfacției rezonabile. Prima consecință evidentă: vom deveni o ființă umană atinsă de tulburări, nefericită și dominată de griji. In cazul unei insatisfacții cronice vom ajunge intr-o stare depresivă, vom fi cuprinși de stări de furie, ni se va deregla somnul, vom incepe să bem sau să ne răzbunăm pe copii. Desigur, putem sta de vorbă cu noi inșine in momente de relativ calm, dar, dacă frustrările continuă, viața nu ne va aduce prea multe bucurii, chiar dacă nu vom deveni propriu-zis nevrotici.

A doua consecință a unei conviețuiri sub pragul de satisfacție rezonabilă va fi atingerea unui punct cand nu-l vom mai iubi pe partenerul nostru. In definitiv, cum poți iubi pe cineva, fie el partenerul tău, sau șeful de la locul de muncă sau un prieten, cand respectivul iți provoacă numai frustrări. Trebuie să fii un om dereglat (și disperat, pe deasupra) pentru a continua să-l iubești pe cel care se comportă tot timpul urat cu tine.

Această pierdere a iubirii se produce, in general, lent, după luni sau ani de zile, după ce se acumulează numeroase frustrări, nedreptăți și ofense. Dacă perioada in care ne-am aflat peste pragul de satisfacție rezonabilă a fost scurtă, dragostea pentru partener nu va dura prea mult. Nu are importanță cat de mult ți-ai iubit partenerul la inceput, nici ce iți sugerează credința ta religioasă.

Dacă partenerul nu te satisface la nivelul așteptat, sentimentul de dragoste va dispărea. Cei care se simt vinovați că nu-și mai iubesc partenerul nu-și dau seama ce se intamplă de fapt cu ei. Nu este un păcat să nu mai iubești pe cineva. Nu trebuie să ai remușcări pentru că respingi pe cineva care te neglijează. Este normal, rațional și sănătos să procedezi astfel.

A treia consecință a unei conviețuiri mai indelungate sub pragul de satisfacție rezonabilă va fi că, in cele din urmă, relația iți devine indiferentă. Dacă aceasta se intamplă la serviciu, ii vei declara patronului că nu are decat să-și păstreze slujba pentru el. In căsnicie, vei ajunge la concluzia că, oricum, nu merită osteneala să o menții. Orice sentiment a dispărut și iți spui: "Nu mai vreau să trăiesc așa nici o clipă".

Desigur, mulți se simt vinovați și in asemenea situații, pentru faptul că se decid să pună capăt căsniciei. Dar, iarăși, pentru exact aceleași motive pentru care nu trebuie să se invinovățească nimeni de dispariția iubirii, nu trebuie să se simtă nimeni vinovat nici pentru desfacerea căsniciei. Dacă o căsnicie nu merge, și nu sunt șanse pentru refacerea ei, este de datoria ta să faci ceva.

Nu uita că nu te-ai căsătorit de dragul altei persoane, ci pentru propriul beneficiu. Nu accepți o slujbă ca să-l faci fericit pe patron, ci pentru ați imbunătăți propria viață. Te căsătorești, te angajezi sau te imprietenești in propriul tău interes și, dacă relația respectivă nu-ți aduce nici un folos, este rațional să vrei să-i pui capăt. Dacă socotești că mariajul tău este o simplă pierdere de timp, că iți creează dificultăți și nu iți mai face nici o plăcere, pe bună dreptate te gandești la desfacerea ei.

Nu faci nimănui o favoare sacrificandu-te pentru fericirea altuia, in timp ce tu rămai o făptură umană nefericită. In realitate, prin aceasta ii faci și partenerului un grav deserviciu, pentru că il răsfeți, iar in urma repetatelor tale frustrări ajungi să te saturi de el, așa incat, intr-o bună zi, iți iei geamantanul și pleci. Acceptă faptul că fericirea intr-o relație se bazează pe mulțumirea ambilor parteneri. Cand această condiție nu este indeplinită, cel care este mai frustrat are datoria, chiar obligația morală, să facă ceva pentru a inlătura cauzele nefericirii sale.

Obiectivul unei relații este acela de a-ți produce o satisfacție rezonabilă, astfel incat să nu dorești ruperea ei. Mai concret, scopul constă in a-l determina pe celălalt să-ți dea repetate satisfacții pană vei putea să te consideri rezonabil mulțumit(ă). In acest moment poți afirma că ți-ai reprezentat bine interesele tale și ale celuilalt, procedand corect și cinstit.

Dr. Paul Hauk

Sursa: Cum să iubești pentru a fi iubit

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu Nightlife și pe Google News